Registre
Registrul Național Notarial de Evidență a Liberalităților – RNNEL
Registrul Național Notarial de Evidență a Liberalităților – RNNEL, în care, începând cu anul 2007, se înscriu testamente și/sau codicile instrumentate în formă autentică precum și revocarea acestora. De asemenea Registrul cuprinde și dispozițiile testamentare cu privire la sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la instituțiile specializate de credit și revocările acestora. Începând cu intrarea în vigoare a Noului Codului Civil (1 octombrie 2011) în registru sunt cuprinse și donațiile încheiate prin contract sau prin ofertă de donație, urmată de acceptare.
Registrul Național Notarial de Evidență a Opțiunilor Succesorale – RNNEOS
Registrul Național Notarial de Evidență a Opțiunilor Succesorale – RNNEOS, în care, începând cu anul 2007, se înscriu toate actele notariale de acceptare și renunțare la moștenire, întocmite în formă autentică.
Registrul Național Notarial de Evidență a Succesiunilor cu element de extraneitate – RNNES
Registrul Național Notarial de Evidență a Succesiunilor cu element de extraneitate – RNNES, în care se înscriu, începând cu anul 2007, cauzele succesorale referitoare la cetățenii români, străini sau apatrizi, cu ultimul domiciliu necunoscut sau care nu se află pe teritoriul României, de pe urma cărora au rămas bunuri în România, precum și soluțiile certificatelor europene de moștenitor, după caz. Baza de date a acestui registru este alcătuită din informațiile privind succesiunile dezbătute din anul 1995 până la zi, iar pentru aria de competență a notarilor din Camera Notarilor Publici București, din 1954 până la zi.
Registrul Național Notarial de Evidență a Procurilor și a Revocărilor Acestora – RNNEPR
Registrul Național Notarial de Evidență a Procurilor și a Revocărilor Acestora – RNNEPR, în care se înscriu toate procurile / mandatele date în scopul încheierii de acte și al îndeplinirii de proceduri notariale, precum și orice acte de revocare expresă. Actele de revocare a procurilor sunt înscrise începând cu anul 2007 iar, din anul 2013, sunt înregistrate și procurile cu incidență în activitatea notarială.
Registrul Național Notarial al Regimurilor Matrimoniale – RNNRM
Registrul Național Notarial al Regimurilor Matrimoniale – RNNRM, înființat odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Civil (1 octombrie 2011) este registrul în care se înscrie regimul matrimonial ales de soți și care apare menționat în actul de căsătorie sau în convenția matrimonială prin care se adoptă sau se modifică regimul matrimonial. Tot în acest registru se înscriu, de asemenea, actele prin care se desface căsătoria și încetează regimul matrimonial, respectiv certificatele de divorț emise pe cale notarială și administrativă precum și hotărârile judecătorești de pronunțare a divorțului.
Registrul Național Notarial de Evidență a Creditorilor Persoanelor Fizice și a Opozițiilor la Efectuarea Partajului Succesoral – RNNEC
Registrul Național Notarial de Evidență a Creditorilor Persoanelor Fizice și a Opozițiilor la Efectuarea Partajului Succesoral – RNNEC, în care se înscriu, începând cu anul 2013, cererile creditorilor privind dreptul lor de creanță pe care îl au față de o persoană fizică.
Registrul Național de Evidență a Măsurilor de Sprijin și Ocrotire – RNEMSO
Registrul Național de Evidență a Măsurilor de Sprijin și Ocrotire – RNEMSO cuprinde măsurile de sprijin și ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale, luate de notarii publici și de instanța de tutelă potrivit Legii nr. 140/2022, printre care desemnarea asistentului și încetarea asistenței. Înscrierea și interogarea sunt gratuite.
Registrul național notarial de evidență a cererilor de divorț
Registrul Național Notarial de Evidență a Cererilor de Divorț – RNNECD, înființat în anul 2011, în care se înscriu cererile privind desfacerea căsătoriei prin acordul soților, pe cale notarială.
Registrul Național de Publicitate a Maselor Patrimoniale – RNPMP
Registrul Național de Publicitate a Maselor Patrimoniale – RNPMP, în care se înscriu actele de constituire a maselor patrimoniale profesionale afectate exercitării unei profesii autorizate precum și regimul juridic aplicabil acestora.
Registrul Național Notarial de Evidență a Actelor de Dare în Plată – RNNEADP
Registrul Național Notarial de Evidență a Actelor de Dare în Plată – RNNEADP, în care, începând cu data de 01.07.2016, se înscriu doar actele de dare în plată ce au ca temei Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. În Registrele Naționale Notariale se regăsesc atât actele autentificate de notarii publici din România cât și cele îndeplinite de misiunile diplomatice române.